Anca Bucur este una dintre femeile carora nu le este teama sa faca performanta. A castigat timp de doi ani la rand titlul de Miss Fitness Universe si a pus numele Romaniei pe harta fitnessului mondial. Care au fost pasii pe care i-a urmat Anca in atingerea marelui sau tel si ce le recomanda cititorilor in ceea ce priveste obtinerea unui stil de viata sanatos, ne-a povestit in cele ce urmeaza.
Tonica: De cand ai inceput sa faci sport si ce te-a condus catre acest domeniu?
Anca Bucur: Am inceput acest drum la varsta de 3 ani, indrumata de mama mea si mai apoi sustinuta de toata familia. Mama imi povesteste si acum cat eram de zburdalnica si nu stateam locului o clipa, asa ca m-a inscris la cursurile de balet din orasul meu natal.
Tonica: Cum s-a schimbat viata ta dupa ce ai obtinut titulatura de Miss Fitness Universe pe care ai castigat-o anul trecut?
Anca Bucur: Viata mea accepta unele schimbari sau adaptari, pentru ca mi-am dorit asta si am pus suflet in tot ce am facut pana acum. Am investit foarte mult in mine, iar tot acest drum catre Miss Fitness Universe l-am gandit singura, am fost propriul meu sponsor, antrenor si mentor. Inca nu stiu ce s-a schimbat in viata mea, dupa ce am cucerit America de doua ori… As putea spune insa ca sunt recunoscatoare sa fiu un model si o inspiratie pentru atatia oameni, sunt recunoscatoare pentru jobul meu si pentru colaborarea mea cu World Class Romania. Lucrurile prind contur iar rezultatele obtinute imi aduc unele schimbari pe care incerc sa le gestionez cum trebuie. Ceea ce fac ma reprezinta in totalitate si cred ca e mixul perfect: pasiune si munca.
Tonica: Ce include alimentatia unei campioane in domeniul fitnessului?
Anca Bucur: Legume, salate, peste, uneori curcan sau vita, oua si unele fructe. Mi-am facut un obicei in a manca sanatos si sunt destul de rare momentele in care simt nevoia sa ma abat de la regula. Bineinteles ca programul alimentar cat si cel cu suplimente, vitamine este foarte strict inaintea competitiilor, deoarece trebuie sa fiu in forma maxima si sa rezist antrenamentelor intense.
Tonica: Mese la ore fixe sau portii mici si dese – pe care dintre aceste principii il consideri corect?
Anca Bucur: Este foarte important sa stim ca suntem diferiti si avem nevoi diferite. Cat despre mese mici si dese si combinatiile corecte ale alimentelor, sunt perfect de acord. Toate astea pentru o digestie buna, pentru accelerarea metabolismului si bineinteles pentru sanatatea noastra.
Tonica: Pentru ca esti si antrenor de fitness, ce exercitii le recomanzi celor care vor sa piarda in greutate, bazate pe antrenamente cardio intense sau elemente de aerobic combinate?
Anca Bucur: Nu se poate una fara cealalta. Corpul nostru este ca o masinarie si are nevoie de mai multe “piese” ca sa functioneze cum trebuie. O masa musculara bine dezvoltata te ajuta sa arzi mai bine caloriile, iar antrenamentele cardio iti antreneaza inima si iti cresc rezistenta la efort. Deci includem exercitii cardio si exercitii de aerobic si forta, bineinteles dozate corect pentru fiecare (in functie de timp, capacitate si obiective).
Tonica: Cum ar fi pentru tine viata fara miscare?
Anca Bucur: Nu pot sa imi imaginez viata mea fara miscare. E ca si cum nu as bea apa intr-o zi.
Tonica: Un stil de viata sanatos inseamna…
Anca Bucur: Sa iti gasesti echilibrul, sa te simti bine in pielea ta, sa faci miscare zilnic, sa ai grija de corpul si sanatatea ta.
Tonica: Ce varianta de miscare le recomanzi celor care isi petrec ore intregi la birou in fata calculatorului?
Anca Bucur: Recomand ca la fiecare interval de o ora sa execute cateva exercitii de stretching si cativa pasi, sau macar cateva ridicari si asezari repetate de pe scaun.
Tonica: Multe dintre personajele de la tv sunt femei extrem de slabe, care nu se sfiesc sa spuna ca uneori se infometeaza pentru a pierde in greutate. Ce sfat ai pentru tinerele din ziua de astazi care au astfel de modele?
Anca Bucur: E bine sa avem modele, insa acestea nu trebuie sa ne influenteze negativ. Trebuie sa stim ca infometarea ne face mai neputinciosi, mai nefericiti, irascibili si, cel mai important, ne pune sanatatea in pericol. Daca vrei sa pierzi in greutate si sa ai un tonus muscular si energie pentru toate activitatile zilnice e nevoie de o nutritie corecta si sport.
Text: Andreea Dragan