Alina Marinescu, directorul general Catena, a fost premiată de revista Capital, la Gala Top 100 Femei de succes din România, ediția 2022 – categoria Management. Premiul i-a fost acordat pentru „Modernizarea și digitalizarea celei mai mari companii din industria pharma”, în cadrul unui eveniment festiv devenit deja tradiție și dedicat recunoaşterii meritelor și implicării femeilor în dezvoltarea mediului economic, social, cultural sau politic din România.
„Vă mulțumesc pentru acest premiu și această recunoaștere, care nu este doar a mea, este a întregii familii Catena. Noi ne-am clădit familia pe încredere și am considerat că cel mai mare atu al nostru este echipa. Vreau să le mulțumesc și tuturor pacienților care ne-au trecut pragul farmaciilor. Suntem un brand 100% românesc și sper ca business-ul românesc să-şi demonstreze, în timp, adevărata sa valoare”, a declarat Alina Marinescu, directorul general Catena, la ridicarea premiului.
„Faţă de criza economică mondială din 2007, acum provocările au fost pe mai multe planuri. A trebuit să schimbăm regulile în farmacii, atât pentru pacienţi, cât şi pentru farmacişti, să rezolvăm problemele de stoc, să avem grijă de sănătatea tuturor angajaţilor, dar şi de sănătatea pacienţilor”, a declarat Alina Marinescu, pentru Revista Capital.
Criteriile luate în considerare pentru realizarea Capital Top 100 Femei de succes au fost: realizările, notorietatea, cariera, impactul și implicarea socială, povestea și influența.
Premiile categoriei „Management” au fost înmânate de Mihai Diaconu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice. „Mă simt onorat pentru că toate doamnele pe care le premiem aici, în seara asta, pe lângă abilitățile manageriale extraordinare, au capacitatea intrinsecă de a atrage succesul. Ce este succesul? Este ceea ce ne dorim în fiecare zi, în carieră, în familie, în finanțe. Este ceea ce ne motivează zi de zi. Mă simt obligat să menționez cuvintele lui Margaret Thatcher care cred că se potrivesc foarte bine pentru gală și activitatea doamnelor: «Dacă vrei ca ceva să fie spus, pune un bărbat să o facă. Dacă vrei ca ceva să fie făcut, cere unei femei»”, a declarat acesta.
Pentru ediția din 2022 a „Top 100 Femei de Succes din România”, Capital a nominalizat 10 femei manager de top: Alina Marinescu, General Manager Catena; Loredana Apreutese, General Manager International Alexander, VP International Alexander Holding; Simona Cocoș, general manager Zentiva România și Moldova; Adelina Badea, CEO Mobexpert; Ioana Ilie Dobre, director general al platformei de livrări Bringo a Carrefour; Irina Cristescu, General Manager XTB România; Alina Gamauf, HR, CSR & Corporate Affairs Board Executive Member Carrefour România; Stejara Pircan, Senior VP eMAG, Vicepreședinte Vânzări România, Bulgaria, Ungaria; Evelyne Vîlcu, Chief Growth Officer și fondator al Stakeborg Academy; Cecilia Radu, General Manager Novo Nordisk România.