Alexandra Usurelu este o prezenta relativ noua pe piata muzicala romaneasca, debutand in anul 2011 pe scena Teatrului Odeon din Bucuresti. Ulterior, simpatica artista a colaborat cu nume sonore din industria muzicala romaneasca, printre care Trupa Vunk, pentru duetul Noptile trec (doar visele raman), Mircea Vintila, Mircea Rusu, Walter Dionisie si Bobby Stoica. Pe plan muzical international, Alexandra puncteaza colaborarea cu Mariano Castro compozitorul si pianistul argentian al trupei Narcotango. Indragita artista nu se opreste aici, ci anul trecut reprezinta Romania la Turkcevizyon, un festival international de muzica, iar in vara lui 2014, sustine primul sau concert simfonic, alaturi de Symphonic Pop Orchestra condusa de Andrei Tudor.
Alexandra si-a lansat albumul de debut
Alaturi de Bobby Stoica, Alexandra Usurelu, a lansat luna aceasta primul sau album din cariera muzicala intitulat La capatul lumii, album ce contine 12 piese. Melodia care da si numele albumului s-a bucurat de un videoclip deosebit filmat in mare parte in Valparaiso, Chile, dar si in capitala, alaturi de Andreea Marin, careia ii sunt dedicate cateva cadre. Tonica TV a fost alaturi de Alexandra la evenimentul de lansare si a stat de vorba cu artista atat despre albumul sau de debut cat si despre planurile de viitor pe care le are in domeniul muzical.
Tonica Tv: Ce mesaj ti-ai propus sa transmiti prin piesa La capatul lumii?
Alexandra Usurelu: Nu ne costa nimic sa mergem pana la capatul lumii, dar acel capat al lumii din interiorul nostru!
Tonica Tv: Ce ne spui despre videoclipul piesei? Unde a fost filmat?
Alexandra Usurelu: Videoclipul a fost filmat chiar la capatul lumii, in Valparaiso Chile, si este plin de culoare, de veselie si de pofta de viata si sper ca asta sa simta si oamenii.
Tonica Tv: Pentru tine, unde este capatul lumii?
Alexandra Usurelu: Pentru mine capatul lumii este la concerte, atunci cand eu cant si atunci cand oamenii canta cu mine si se creaza acea atmosfera de poveste.
Tonica Tv: Ce piese gasim pe album?
Alexandra Usurelu: Gasim 12 cantece si un bonus track pentru piesa Cand zambesti, in varianta acustica. Am stat 1 an jumatate sa inregistram acest album. Bobby Stoica este cel care a produs albumul si va invit sa-l ascultati! Piesele de pe album sunt compuse de Walter Dionisie, Cornel Ilie de la Vunk, Mircea Rusu si, bineinteles, si de catre Bobby.
Tonica Tv: Ce planuri profesionale ai in viitor?
Alexandra Usurelu: Pregatesc concertul de lansare a albumului, pe 9 ianuarie la sala ArtCub si, in primavara, un nou turneu intitulat La capatul lumii. De asemenea, in luna ianuarie planuim sa mai lansam inca un clip pentru piesa Pretul corect.
Tonica Tv: Unde vei petrece sarbatorile de iarna?
Alexandra Usurelu: Voi fi acasa, cu familia, ca in fiecare an.
Tonica Tv: Un mesaj pentru Tonica Tv
Alexandra Usurelu: Va doresc sa calatoriti cat mai des spre capatul lumii!
Text: Madalina Manole