Astăzi, invitată a emisiunii “La Măruță” (PRO TV), cunoscuta cântăreață Alexandra Stan a răspuns sincer tuturor întrebărilor adresate de prezentator.
Alexandra a decis să recunoască detalii dureroase din viața ei și să admită cât de greu i-a fost să se confrunte cu lipsa tatălui în copilărie: ”Era plecat și câte 8 luni de acasă. A pierdut primii mei pași. Mama era și tată și mamă”.
Odată cu trecerea anilor, artista și-a luat inima în dinți și a mers la terapeut. Dar nu tot timpul singură! Ci, uneori, însoțită de soră și părinți: ”M-am detensionat și a fost o perioadă care m-a ajutat să trec mai departe”.
Discuția a continuat cu alte detalii neștiute. După momentul în care a trecut prin cea mai mare durere a vieții, neputința de a se despărți de un bărbat ce o agresa, Alexandra a avut nevoie de multe ore de consiliere.
”Când am făcut terapie, mi-am dat seama că unul dintre principalele motive pentru care am ajuns să fiu victimă a fost că am trăit în casă fără prezența masculină”, a fost una dintre cele mai dure concluzii pe care le-a tras artista.
”Jură că nu o să mă părăsești niciodată”, le spunea Alexandra Stan foștilor iubiți.
Aflată în această reflexie personală, ea a conștientizat că alegea să rămână în acele relații toxice din teama de a nu fi singură.
Cum unele răni nu se închid niciodată, Alexandra admite că nici astăzi nu este complet vindecată: ”Încă nu mi-am revenit total. Uneori, mă mai pun în postura de victimă”, recunoaște vedeta.
Finalul discuției a adus și veștile bune din viața cântăreței: primul concert live online pe care-l va susține săptămâna aceasta și lansarea unei emisiuni de online.
Bettina Cristea
Photo: Instagram