Răcită şi vara asta? Posibil să ai alergie la ambrozie!

Strănuţi des, ai o tuse uscată şi nasul îţi curge abundent? Cu siguranţă nu sunt lucrurile de care ai vrea să ai parte într-o vară pe care ar trebui să o dedici vacanţelor şi relaxării. Și mai ales în condițiile actualei pandemii, când apariția acestor simptome te pot face să te gândești la ce este mai rău.

Din păcate însă polenul de ambrozie duce la una dintre cele mai severe forme de alergie, alergia la ambrozie, care îţi va da viaţa peste cap, dacă nu o tratezi corespunzător. Răspândită prin aproape toate zonele ţării, Ambrosia artemisiifolia, cunoscută şi sub denumirile populare de iarbă de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustei, înflorește în lunile august-septembrie. Din cauza încălzirii globale este însă posibil să te confrunţi cu o alergie la această buruiană chiar de la mijlocul lunii iulie.



Simptomele pot fi confundate cu o răceală

Principala problemă daca ai alergie la ambrozie este faptul că simptomatologia te poate păcăli. Seamănă cu o răceală banală, dar faptul că simptomele nu cedează la medicaţia specifică unei răceli ar trebui să te pună pe gânduri. Iată care sunt simptomele alergia la ambrozie:

  • rinoree apoasă (nas înfundat, nas care curge)
  • tuse uscată
  • strănuturi repetate
  • lăcrimarea ochilor
  • senzaţii de mâncarime la nivel ocular, nazal şi faringian
  • nervozitate
  • stări de anxietate
  • insomnii
  • dureri de cap

Cum îţi dai seama dacă este răceală sau alergie?

Aşa cum spuneam, de multe ori este greu să îţi dai seama dacă ai alergie la ambrozie sau o banală răceală. Cum simptomatologia este asemănătoare trebuie să ţii cont că alergia nu dă, în general, febră. În plus, faţă de o răceală normală, alergia are o simptomatologie foarte agresivă, iar simptomele sunt mult mai neplăcute decât în cazul unei răceli.

Tratament de lungă durată

Pentru a scăpa de alergia la iarba de paragină este nevoie de un tratament de lungă durată, care va consta în  spray-uri nazale, oculare, antihistaminice, cortizon, inhalant, pe cale orală sau injectabil etc. Netratată această alergie te va afecta în fiecare an. Pentru a evita aceste neplăceri este nevoie ca un medic să îţi recomande o schemă de tratament de desensibilizare care va dura, în funcţie de cât de mare sensibilitate ai la ambrozie, între 6 luni şi 3 ani. În general, această schemă începe imediat ce polenul de ambrozie dispare, adică la sfârşitul lunii octombrie.

Atenţie! Netratat acest tip de alergie poate declanşa chiar şi crize de astm broşnic. Prezintă-te la medic dacă simptomatologia se agravează.

Citiți și Afecțiuni respiratorii care se agravează toamna: prevenție și tratament