Alege metoda de epilare potrivita pentru tine!

poza metode de epilareDesi la barbati parul de pe corp este considerat un semn al masculinitatii, cand vine vorba de femei, pilozitatea corporala este cel mai mare inamic al atractivitatii. Fiind atat de multe, pentru a hotari ce metoda a de epilare este potrivita, trebuie sa aflam mai intai avantajele si dezavantajele fiecareia dintre ele.



3 metode de a indeparta parul de la radacina

 

Epilarea cu ceara, fie ca este facuta acasa sau la un salon de cosmetica, este una dintre cele mai populare metode printre femei, pentru ca efectele sale dureaza mai mult: pana la trei saptamani. In plus, parul se mai rareste in timp, iar pe alocuri inceteaza sa mai creasca.

Epilarea cu ceara poate fi folosita pentru orice zona a corpului, dar nu este indicata pentru tenul sensibil. Este o metoda rapida, mai ales daca folosim benzi cu ceara rece, care se aplica pe piele fara sa mai necesite incalzire. Exista insa si dezavantaje ale epilarii cu ceara, fie ea rece sau calda. In primul rand, procedeul este dureros, si poate cauza iritatii. In al doilea rand, ne putem trezi cu par crescut pe sub piele sau cu diverse tipuri de infectii ale pielii, iar pentru sesiunea urmatoare de epilat parul trebuie lasat sa creasca.

Utilizarea epilatorului este o metoda des folosita pentru ca nu creeaza prea mult deranj. Acesta smulge firele din radacina, facandu-le sa creasca mai subtiri. Cu toate acestea, procesul este destul de dureros, mai ales daca are loc in zonele sensibile. Mai nou, exista si epilatoare care au atasate dispozitive de masaj sau cu gheata pentru a reduce din intensitatea durerii.

Epilarea cu zahar functioneaza la fel ca si ceara. Este o metoda naturala, nu provoaca alergii si poate fi utilizata inclusiv pe pielea sensibila, spre deosebire de ceara. In plus, se curata mult mai usor, prin simpla spalare cu apa. Trebuie sa aveti grija insa sa nu incalziti prea tare solutia, pentru ca va poate arde pielea.

Epilare fara durere

 

Cea mai la indemana metoda este epilarea cu lama de ras. Nu este dureroasa, insa dureaza cel mai putin. Parul poate incepe sa devina vizibil chiar si a doua zi. Aceasta metoda nu face parul sa creasca mai des sau sa se ingroase, asa cum se speculeaza in general, doar ca prin taierea de la baza, varful firului de par devine din conic, neascutit, ceea ce il face mai vizibil. Daca folosesti aceasta metoda, trebuie sa tii cont ca pielea trebuie spalata inainte cu apa calda si trebuie folosit sapun sau spuma de ras, pentru a se diminua riscul taierii.

Crema epilatoare inlatura parul prin dizolvarea cheratinei continute de acesta, iar efectele sale dureaza cateva zile. Nu este dureroasa si este cel mai usor de folosit pentru zonele sensibile. Cu toate acestea, din cauza compozitiei chimice, poate provoca reactii alergice cum ar fi iritatiile, roseata sau senzatiile de arsura. De aceea, inainte de a o folosi, se recomanda un test care se realizeaza pe zona mica de piele.

Metode pentru a scapa definitiv de par

 

Epilarea cu laser este o metoda definitiva de indepartare a parului, ceea ce o face foarte atragatoare pentru multe persoane. Poate fi folosita pentru toate zonele corpului, inclusiv pentru fata. Rezultatele nu apar insa din prima sedinta, fiind necesare intre 5 si 10 interventii o data pe luna pentru a indeparta parul cu totul. Aceasta tehnica este destul de scumpa, nu poate fi folosita de catre persoanele cu par deschis la culoare sau grizonate, si poate avea o serie de reactii adverse precum: arsuri, boli de piele sau de inima.

Fotoepilarea sau tehnica IPL, care presupune folosirea unei raze de lumina intensa pulsata, poate fi folosita pentru toate tipurile de piele si par. Fascicule intense de lumina sunt controlate pentru a fi absorbite de firul de par, iar caldura provocata distruge foliculul. Este o tehnica non-invaziva care nu afecteaza tesuturile din jur. Este nevoie de mai multe sedinte pentru ca parul sa fie indepartat complet, deci este o tehnica destul de lenta si de costisitoare. Exista reactii adverse, insa acestea sunt mult mai mici decat cele provocate de laser: eritem, hiperpigmentari sau decolorari ale pielii. Nu au fost efectuate studii clinice pentru a determina efectele pe termen lung ale acestei tehnici.

Text: Bianca Badescu