Stim de foarte mult timp ca laptele matern are numeroase beneficii pentru copii. Insa un nou studiu australian demonstreaza faptul ca alaptarea le protejeaza pe femei de hipertensiunea arteriala foarte multi ani la rand, chiar dupa ce copilul a devenit adult.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, cercetatorii de la Universitatea din Sydney au urmarit 75.000 de femei cu varste cuprinse intre 45 si 64 de ani. S-a observat astfel ca femeile care isi alaptasera bebelusii pana la varsta de cel putin 6 luni prezentau un risc mult mai mic de a suferi de hipertensiune arteriala zeci de ani mai tarziu.
In plus, laptele matern este cea mai buna hrana pentru cei mici si nu exista niciun aliment cu acelasi aport precum laptele matern, cel putin pana la varsta la care bebelusul dezvolta sanatatea optima. Acum, ca stim ca alaptarea protejeaza mama pe termen lung, ar trebui ca aceasta sa fie o actiune absolut necesara, cel putin in primele luni de viata ale bebelusului. Si daca va intrebati cum functioneaza de fapt acest mecanism de protectie, se pare ca este vorba despre afluxul hormonal provocat de alaptare, ce are grija de femei de-a lungul vietii. Chiar si tinand cont de unii factori de risc precum stresul, tutunul, alcoolul, se pare ca alaptarea are intotdeauna un impact pozitiv.
Text: Ruxandra Raica