Vantul, ploaia, gerul, ninsoarea, caldura excesiva si seceta au efecte negative asupra pielii si asupra tenului, care ramane expus tuturor agentilor fizici externi. Fumul, praful, nisipul, funinginea, celelalte impuritati din atmosfera se depun direct pe obrazul neprotejat, fata de restul trupului care este aparat de imbracaminte.
Vantul usuca tenul, deshidratandu-l si patandu-l, mai ales primavara; el poate ramane fara apa, grasime, ceea ce favorizeaza aparitia ridurilor.
Si soarele excesiv usuca tenul, il inroseste, il tumefiaza sau determina aparitia unor arsuri superficiale sau grave. Gerul si viscolul il inroseste si ii poate produce crapaturi si degeraturi care, uneori, cuprind intreaga suprafata a dermei.
Pielea se deshidrateaza atat la caldura cat si la frig. La frig, vasele capilare se contracta, muschii nu mai sunt hraniti normal; toate functiile interne isi incetinesc activitatea; centrala termica, ficatul – care regleaza caldura intregului trup -, isi modifica serios functia. Frigul fiind vasoconstrictor, combinat cu vant si zapada, influenteaza circulatia sanguina, care ajunge cu mare dificultate la extremitatile trupului: la picioare, maini, la nas si urechi, in mod insuficient. Astfel, celulele nu sunt indeajuns hranite, nemaiavand vigoare sa combata toxinele, ce nu se mai elimina complet. Asemenea deranjamente interne se reflecta la suprafata pielii, care se acopera de scuame si pete rosii, riduri, crapaturi sau cuperoza. Culoarea obrazului se schimba, devenind gri, nasul si urechile se inrosesc sau capata degeraturi. Mucoasele se usuca, respiratia devine anevoioasa, gripa incearca cu virusurile ei corpul omenesc, reumatismul isi manifesta si el prezenta prin intepaturi si dureri surde sau violente.
Este necesar, de aceea, sa stim care sunt cele mai indicate masuri pe care trebuie sa le luam pentru a diminua influenta negativa a frigului asupra organismului nostru, asupra tenului si asupra pielii in general. Temperatura camerei in care locuim influenteaza si ea, negativ sau pozitiv, derma. De aceea, este obligatoriu ca in apartamente sa fie o temperatura constanta, stiut fiind ca o temperatura prea mare sensibilizeaza organismul si-l face mai putin rezistent la boli si raceli. Aerul din camera trebuie sa fie mereu reimprospatat; este bine sa aiba si o anumita umezeala, care poate fi mentinuta cu ajutorul unui vas cu apa. Si plantele verzi existente chiar in camere ajuta mult la reinnoirea oxigenului. Frigul prea mare, ca si caldura, alunga somnul. Nu este indicat, asadar, ca pe timp de iarna, in timpul noptii, sa imbracati pijamale prea groase, pielea trebuie lasata sa respire. Plapumile sau pledurile cu care va inveliti nu trebuie sa fie grele si nici prea calduroase; in caz contrar, ingreunati circulatia normala a sangelui si facilitati transpiratia abundenta cu consecintele ei.
Frigul moderat nu este daunator pentru corpul omenesc, dimpotriva, un frig moderat este un tonifiant al pielii, excita circulatia sanguina, coloreaza placut tenul si purifica aerul din plamani. De asemenea, ploaia marunta si burnita au o actiune binefacatoare pentru ten: il hidrateaza, ii tonifica elasticitatea prin masajul natural pe care picaturile lor il fac pe obraz, ca un adevarat dus filiform. S-a constatat ca cele mai frumoase si mai proaspete tenuri, fara pori deschisi, fara puncte negre si riduri, il au femeile din regiunile nordice, umede. De aceea, orice cosmeticiana recomanda protejarea obrazului, asa incat el sa pastreze in permanenta o suficienta umiditate si grasime, care constituie un ecran protector menit sa anihileze influenta negativa a agentilor fizici naturali datorati, intre altele, poluarii excesive a atmosferei. Hranirea si curatirea tenului au o importanta majora pentru mentinerea prospetimii lui. Celulele moarte asezate pe suprafata pielii pot fi usor indepartate printr-un dus caldut, seara sau dimineata. Dusul de dimineata e recomandabil pentru corpurile mai viguroase, rezistente la frig si obisnuite cu el. Atragem atentia ca, indiferent daca ati curatat seara tenul cu o lotiune demachianta, dimineata este necesar a se repeta operatia, daca tenul este foarte uscat. Se va spala apoi tenul cu putina apa minerala si se va unge cu o crema hranitoare, masandu-l usor pentru a intra bine in piele.
Exista oameni carora, in contact cu frigul, li se inroseste nasul sau le lacrimeaza ochii. In general nu exista un remediu categoric impotriva unor astfel de sensibilitati. Totusi, recomand acestor persoane sa evite trecerea brusca de la caldura la frig si invers. Nasul odata inrosit trebuie masat cu grija, cu incepere de la varf catre frunte si lateral spre obraz. Pentru cei carora le lacrimeaza ochii sub actiunea gerului, recomandarea pe care o pot face este de a se adresa medicului oftalmolog. Pentru cei care deja sunt la munte si au aceasta problema, dar considera ca nu este cazul sa apeleze la medic, e bine sa stie ca atat compresele cu ceai de musetel, cat si cele cu infuzie de viorele au un efect pozitiv.
Text: Alexandra Lupu