Adulții sunt niște copiii mai mari, care au uitat să se joace și să se bucure din toată inima. ”Let’s work & play!”, ne îndeamnă stilistul Dudu Cumpăt în cadrul micro colecției de look-uri urbane care prezintă noile tendinţe în materie de păr şi styling.
Trenduri și culori inspiraționale
Stilistul a realizat o panoplie de look-uri. Pentru că femeile moderne au nevoie de energie și de voioșie, de putere și de imaginație care să le ajute să cuprindă în imaginea lor toate mesajele, trendurile și informațiile care le asaltează.
”Micro-trendurile din Social Media, dar și stilurile din cotidianul actual pe care îl vedem zi de zi pe stradă au fost principalel sursele de inspirație pentru colecția Let’s Work & Play. Azi, femeile sunt surprinzătoare. Ele reușesc să simplifice și să transforme noile tendinţe în materie de păr complicate în noțiuni simple, lejere. Atât la nivel de look și coafură, cât și la nivelul ținutelor”, mărturisește creatorul colecției.
Salopeta pune în evidenţă părul
Culorile care au dat tonul micro-colecției stilistului Londa Professional fac parte din sfera nuanțelor de blond: nuanțe de blond cenușiu, blond platinat, blond închis, blond bej, dar și altele. Singurele diferențe? 2 sau 3 tonuri, dar rămân în aceeași paletă cromatică. Deoarece părul vine să completeze și să desăvârșească look-ul total. Coafurile, precum și styling-ul acestora, sunt lejere, comode, simple, dar în același timp de efect.
Elementul vestimentar care se regăsește în întreaga colecție este salopeta – o ținută simplă care pune cât mai bine în evidență părul. Apărută inițial ca și uniformă de muncă, salopeta a devenit ulterior un obiect vestimentar versatil. Dacă îi adaugi câteva accesorii glamour și un păr impecabil, look-ul poate deveni cu ușurință unul de seară.