Afectiunile biliare consecinta a stilului de viata

Afectiunile-biliare-consecinta-a-stilului-de-viataInteresul deosebit care exista in prezent pentru afectiunile biliare, pentru mecanismele de producere a acestora si a factorilor de risc implicati, deriva din incidenta lor in continua crestere, din potentialul evolutiv catre complicatii si nu in ultimul rand din cheltuielile implicate in diagnosticul si tratamentul acestora.

 

Dispepsia este un termen larg ce include simptome precum: intoleranta pentru alimentele bogate in grasimi, balonarea excesiva sau flatulenta, senzatia de plenitudine abdominala, greturi, varsaturi, satietatea precoce. Unul sau mai multe dintre aceste simptome sunt prezente la aproximativ 80%

dintre pacientii cu litiaza biliara. Legatura cauza-efect in aceste cazuri este foarte greu de stabilit si in multe situatii  prezenta acestor manifestari  nu este legata de o patologie biliara.

 

 

Femeile sunt mai predispuse

Litiaza biliara este definita de prezenta calculilor la nivelul veziculei biliare si/sau cailor biliare. Incidenta acestei afectiuni este in crestere la populatiile tarilor industrializate.

Prevalenta litiazei biliare in populatia generala in tara noastra se situeaza intre 11-12%. Desi afectiunea poate aparea din copilarie, frecventa sa creste cu inaintarea in varsta si este de 2 ori mai mare la persoanele de sex feminin fata de sexul masculin .

In  aparitia litiazei biliare sunt incriminati factori multipli a caror influenta difera in functie de natura calculilor, existand doua tipuri majore de calculi din punct de vedere al compozitiei chimice: calculii colesterolotici (80% dintre calculii biliari in tarile occidentale) si calculii pigmentari.

 

De la stilul de viata la genetica

Litiaza biliara este o afectiune ce rezulta din interactiunea factorilor de mediu (dieta bogata in grasimi sau hidrati de carbon rafinati si saraca in fibre vegetale) si a factorilor genetici. Influentele genetice explica frecventa ridicata a cestei afectiuni in unele familii sau grupuri etnice (un studiu italian evidentiaza o frecventa de 5 ori mai mare a litiazei biliare in familiile pacientilor cu litiaza biliara fata de familiile martorilor).

Incidenta mai mare a acestei afectiuni la sexul feminin este legata de actiunea hormonilor estrogeni si este mai evidenta indeosebi in perioada fertila din viata  femeilor (risc mai cu seama prezent la femeile tinere, la gravide, la femeile ce consuma anticonceptionale orale).

 

Alti factori in litiaza biliara

Obezitatea, dislipidemiile, diabetul zaharat constituie factori de risc pentru litiaza biliara ce pot influenta. Curele rapide de slabire favorizeaza aparitia calculilor biliari prin scaderea contractilitatii veziculei biliare. Exercitiul fizic regulat, recomandat persoanelor obeze ca adjuvant la curele de slabire, amelioreaza contractilitatea veziculei biliare.

 

Diagnosticarea litiazei biliare

Principala metoda imagistica de diagnostic a litiazei biliare veziculare este ecografia abdominala care prezinta o sensibilitate diagnostica de 90-95%.

In majoritatea cazurilor (70-80%) aceasta afectiune este asimptomatica (nu determina manifestari clinice) si tinde sa ramana astfel odata cu trecerea timpului. La aceasta categorie de pacienti, la care descoperirea litiazei este cel mai adesea o descoperire intamplatoare cu ocazia unui examen ecografic abdominal, colecistectomia profilactica (interventia chirurgicala) nu este indicata ci doar recomandarile profilactice legate de o dieta adecvata respectiv saraca in grasimi, dulciuri rafinate si bogata in fibre vegetale alaturi de un  orar al meselor regulat cu evitarea pauzelor lungi intre mese.

Dureri ale abdomenului superior

Colica biliara reprezinta principala manifestare clinica a litiazei biliare si prezinta in general un caracter repetitiv. Tipic se caracterizeaza prin  durere ce debuteaza in etajul abdominal superior drept, a carei intensitate creste in cateva minute si se mentine ulterior in platou, cu o durata de la 30 min pana la 3-4h in lipsa complicatiilor. Durerea se insoteste frecvent de greturi, varsaturi, transpiratii. Persistenta durerii mai mult de 5-6 ore sugereaza o complicatie respectiv colecistita acuta.

 

Complicatiile bolii

Alte complicatii posibile ale litiazei biliare sunt: litiaza caii biliare principale (coledocolitiaza), pancreatita acuta biliara, fistulele bilio-digestive, angiocolita acuta (infectia cailor biliare), cancerul veziculei biliare.

Colecistectomia (chirurgicala deschisa sau laparoscopica) reprezinta tratamentul definitiv al litiazei biliare si este indicata la majoritatea pacientilor simptomatici. Colecistectomia laparoscopica a devenit procedura chirurgicala de electie in cazul litiazei biliare simptomatice.

 

Sludge-ul sau noroiul biliar reprezinta o entitate ecografica cu semnificatie mult discutata. El poate fi evidentiat la pacientii cu staza veziculara de orice cauza si in mod caracteristic el poate dispare daca conditia generatoare a fost inlaturata. Sludge-ul biliar reprezinta un risc moderat, dar demonstrat, pentru calculi si uneori poate insoti litiaza biliara. Implicarea acestuia in producerea pancreatitei acute a fost demonstrata in studii largi. Prezenta sludge-ului biliar este tot mai frecventa pe masura avansarii sarcinii, ajungand la 30-35% in ultimul trimestru al sarcinii. Calculii apar cu o frecventa mai mica (2-3%). Sludge-ul biliar si calculii dispar cel mai adesea spontan in cateva saptamani dupa nastere.

Sindromul postcolecistectomie este definit prin prezenta unui sindrom dureros abdominal dupa interventia chirurgicala pentru colecist similar cu cel experimentat de pacient anterior operatiei. Cel mai adesea acesta survine atunci cand colecistectomia s-a efectuat in absenta unei indicatii riguroase (respectiv la un pacient cu manifestari dispeptice, in absenta litiazei biliare) si atrage atentia asupra indicatiilor interventiei chirurgicale in absenta  manifestarilor clinice tipice litiazei biliare si a demonstrarii ecografice a prezentei calculilor.

 

Neoplasmele de vezica biliara si de cai biliare prezinta manifestari clinice similare caracterizate prin prezenta icterului progresiv (coloratia galbena a tegumentelor), scadere ponderala, prurit, manifestari ce sunt secundare obstructiei biliare. In general au o evolutie grava legata de imposibilitatea practicarii unei rezectii chirurgicale radicale in momentul diagnosticului cel mai adesea iar durata medie de supravietuire din momentul diagnosticului este sub 6 luni.

Dintre factorii de risc implicati se numara prezenta litiazei biliare, varsta inaintata, expunerile profesionale la anumite toxice industriale.

 

Text: Dr. Simona Grigoruta

Medic Primar Gastroenterologie

CMU Enescu si CMU Baneasa

Tel: 021 9268