Pentru a fi suplu, lucios si matasos, parul trebuie intretinut si ingrijit in functie de caracteristicile fiecarui tip. In aceeasi masura trebuie inlaturate impuritatile. Exista insa cateva afectiuni ale pielii capului care dau, si la propriu, si la figurat, batai de cap atat femeilor, cat si barbatilor.
Matreata
Matreata este o afectiune banala, cunoscuta inca de pe vremea grecilor, numita ptiriasis, care afecteaza pielea capului si ii da firului de par un aspect inestetic, care se datoreaza tulburarilor de formare a straturilor superficiale ale pielii capului. Exista doua tipuri de matreata: cea uscata, care se manifesta prin formarea unor mici scuame numite popular „cojite”, care cad atunci parul este pieptanat sau scuturat, si cea grasa, care apare atunci cand pielea capului este acoperita de sebum amestecat cu scuame. Trebuie sa stiti ca matreata grasa sufoca firul de par si ii grabeste caderea, asadar o astfel de afectiune netratata poate avea urmari grave, precum alopecia.
Seboreea
Probabil ca nu putine dintre voi se confrunta cu vesnica problema a parului care se ingrasa si care trebuie spalat o data la 2-3 zile. Disconfortul creat de firele de par lipite intre ele sau de coafurile care pur si simplu nu rezista decat cateva ore este o urmare a afectiunii numite seboree, care se manifesta, dupa cum ne indica si denumirea ei, printr-o productie excesiva de sebum in regiunea pielii capului. Ca si matreata, ignorarea acestei probleme poate duce la caderea parului si chiar la chelire. Secretia de sebum in exces poate avea mai multe cauze: dereglari ale glandelor endocrine, dar si ale sistemului nervos, regimul alimentar sau circulatia sanguina. De aceea, atunci cand va veti „lovi” de o astfel de afectiune, este recomandat sa consultati un medic dermatolog.
Remedii pentru un scalp sanatos
Un regim alimentar echilibrat mentine un metabolism normal al pielii. Tocmai de aceea, alimentatia bogata in vitamine, saruri minerale si proteine asigura parului un aspect placut si sanatos. Atunci cand suferiti de seboree, este indicat sa nu consumati alimente precum: ciocolata, margarina, lapte condensat, cafea, cacao, alcool, prajeli, nuci, mezeluri, condimente sau muraturi si sa va axati pe un regim sanatos alcatuit din carne slaba, fiarta sau fripta, paine integrala, iaurt, branza de vaci, oua fierte si legume verzi. Vitaminele joaca si ele un rol extrem de important. Spre exemplu, vitamina B2 care se gaseste in iaurt, in drojdia de bere sau in germenii de grau favorizeaza cresterea parului, iar vitamina A administrata dupa prescrierile medicului specialist, si nu la voia intamplarii, previne hiperkeratoza pielii capului, adica uscarea scalpului.
Sarurile minerale intalnite in coaja legumelor si fructelor sunt si ele extrem de benefice pentru metabolism. Atentie insa la consumul in exces al sarii de bucatarie, care are efecte negative asupra pielii capului. Recomandat este sa beti cel putin 2 l de lichide pe zi, pentru sanatatea si frumusetea parului.
Text: Ruxandra Raica