Cunoscuta actriță româncă Ada Condeescu a devenit mamă pentru a doua oară. De ieri, ea și regizorul Cătălin Mitulescu sunt părinți și de băiat. Vedeta a dat vestea cea mare prin intermediul unei postări pe Facebook.
Protagonista din “Eu când vreau să fluier, fluier” și “Loverboy” mai are o fetiță, pe Ecaterina, în vârstă de 2 ani. Într-un interviu pentru Libertatea, vedeta dezvăluia faptul că-și urmărește fiica din umbră, fără să stea cu ochii și cu gura pe ea tot timpul, chiar dacă, de obicei, îi place să țină totul în control.
“Nu vreau ca fiica mea să fie actriță. Vreau să fie mai serioasă, deși nu cred că am vreo șansă. Dacă ar fi să jucăm împreună, ar fi superb, dar pentru ea ar fi mai bine să urmeze alte lumi”, a povestit Ada Condeescu pentru aceeași publicație.
Despre Ada Condeescu
De loc din Sfântu Gheorghe, Ada Condeescu, acum în vârstă de 32 de ani, s-a format într-o familie de intelectuali. Tatăl actriței, Alexandru Condeescu, a fost directorul Muzeului Literaturii Române timp de 17 ani, iar mama ei, Ofelia Creția, a fost muzeograf acolo.
Vedeta și-a dorit să urmeze cariera cinematografică, pentru că a crescut înconjurată de artiști, precum Florin Zamfirescu, Marius Stănescu și Gheorghe Visu. Ada a debutat pe o scenă în clasa a VI-a, într-o piesă a Savianei Stănescu, „Povești cu infante”, cu care a și câștigat premiul pentru debut la Festivalul de la Sfântu Gheorghe.
Actrița s-a căsătorit cu Cătălin Mitulescu, 48 de ani, în urmă cu patru ani, însă cei doi au o relație de mai bine de zece ani. Mitulescu este regizor de film, producător și scenarist român, cunoscut mai ales pentru peliculele “Loverboy”, “Eu când vreau să fluier, fluier”, ambele având-o ca protagonistă pe soția sa, Ada Condeescu, “Trafic” sau “Heidi”.
Photo: Instagram, Facebook, Forbes, bibliotecabraila