Daca suferiti de alergii sezoniere, ati putea sa renuntati la medicamentele impotriva acestei afectiuni si sa apelati, in schimb, la ajutorul acupuncturii. Un nou studiu publicat in Analele de Medicina Interna a descoperit faptul ca pacientii care erau tratati impotriva alergiilor sezoniere, precum rinita alergica, cu ajutorul acupuncturii experimentau o imbunatatire a simptomelor si reduceau numarul de medicamente administrate, comparativ cu cei care primeau un tratament standard.
In studiul realizat de catre expertii Fundatiei de Cercetare Germana, 400 de pacienti cu varste intre 16 si 45 de ani au primit tratamente diferite timp de opt saptamani in timpul perioadelor care predispun la alergii. In cazul celor tratati prin intermediul acupuncturii, simptomele s-au imbunatatit, la fel si calitatea vietii.
Totusi, efectele acupuncturii au disparut dupa aproximativ doua luni de zile. Astfel, acupunctura ar putea fi integrata ca parte a tratamentului impotriva alergiilor sezoniere. Nu va faceti griji, introducerea acelor in piele nu este dureroasa, deoarece in punctul de acupunctura nu exista terminatii nervoase. Prin aplicarea acelor in anumite puncte energetice, se regleaza energia organului afectat de alergie.
Text: Ruxandra Raica