Toata lumea vorbeste, inclusiv eu, despre faptul ca nu ne apreciem sanatatea. Extrem de adevarat. Ni se pare ca este ceva ce ni se cuvine si pe care o sa-l avem tot timpul. Nimic mai fals. Ne dam seama de acest lucru si ne revizuim comportamentul abia in momentul in care simtim ca o pierdem. Pana atunci traiesti cu iluzia ca “tie nu ti se poate intampla”.
Acelasi lucru il facem si cu timpul. Pana la o anumita varsta, ne comportam ca si cum tot timpul din lume ar fi al nostru. Apoi vine o vreme cand incepi sa vorbesti despre lucruri care ti s-au intamplat acum cateva zeci de ani. Si parca ai o revelatie. Aceea ca nu esti vesnic tanar, ca anii au trecut mult mai repede decat ti-ai dat tu seama. Si atunci te cuprinde un soi de panica. Parca atunci iti dai seama pentru prima oara ca esti muritor.
Si parca incepi sa ai o alta atitudine fata de timp. Il tratezi cu mai mult respect. Ai vrea sa poti sa il rogi sa se opreasca un pic. Si pentru ca nu se poate, incepi sa-l dramuiesti cum stii tu mai bine, alaturi de cei care crezi tu ca il merita. Si chiar daca el are aceeasi atitudine fata de tine ca si pana atunci, dintr-odata tie ti se pare ca trece mult mai repede. Parca sa-ti faca in ciuda. Dar nu. El trece ca si pana atunci. Doar tie a inceput sa-ti pese de el. Mai bine mai tarziu decat prea tarziu.
Aveti grija de sanatatea voastra si pretuiti-va timpul! Niciunul dintre aceste privilegii, pentru ca sunt niste privilegii, nu este vesnic. Valoarea vietii noastre este data si de acoperirea in… timp.
Text: Alina Niculescu