Actrita Carmen Stanescu a incetat din viata in noaptea de miercuri spre joi, la varsta de 92 de ani, informatia fiind confirmata de directorul adjunct al Teatrului National „I. L. Caragiale” din Bucuresti, actrita Ilinca Tomoroveanu. Aceasta avea probleme de sanatate mai vechi, care s-au agravat.
Actrita de teatru si film Carmen Stanescu, o femeie deosebit de carismatica, cu o privire profunda si misterioasa, a surprins deseori prin capacitatea sa de reinventare. S-a nascut in Bucuresti pe 29 iulie 1925. Inca de la varsta de 6 ani, parintii sai au dus-o la Teatrul National, sa vada „Vlaicu Voda”. Frumusetea decorului, jocul actorilor, subiectul piesei, au fermecat-o, si de atunci si-a dorit sa devina actrita. Ceva mai tarziu, a vrut chiar sa abandoneze scoala si sa se apuce de teatru. Tatal a convins-o insa ca trebuie sa-si ia bacalaureatul, ceea ce a si facut.
Carmen Stanescu, despre copilaria sa
„Am fost binecuvantata cu o copilarie frumoasa ca-n povesti, cu servitori, jucarii, iesiri la teatru si cinematograf, pastrez si acum imaginea margelelor pretioase ale mamei si a fracului impecabil pe care il purta tata cand plecau la bal… Imi amintesc ca la 6 ani m-au dus parintii prima data la teatru, la Teatrul National – o splendoare de teatru, o bijuterie care a ars in ultima zi a razboiului -, cred ca frumusetea acelui spectacol, dar si a celorlalte pe care le-am vazut mai apoi m-au motivat in alegerea mea. Cum ajungeam acasa improvizam scenete, pentru ca aveam o imaginatie de neoprit. Mi-am dorit sa fiu si eu acolo sus pe scena”, declara actrita intr-un interviu pentru Adevarul.
In liceu a jucat teatru si nu avea nici 13 ani cand i-a fost remarcat talentul: „nenea Lica, fiu de preot, om de-o veselie molipsitoare si iubitor de teatru, primul meu admirator, cand m-a vazut in rolul Marghiolitei din „Piatra din casa” a lui Alecsandri, cu ocazia serbarii de final de an, a venit la mine, si entuziasmat, mi-a spus ca numai teatru teatru trebuie sa fac dupa terminarea liceului. I-a fost gura aurita si a mers la fix cu pronosticul viitorului meu”, povestea regretata actrita.
A debutat in 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna in piesa „Fratii Karamazov”. Incepand de atunci a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului National precum si a altor teatre din Bucuresti. „Am trait sincer vietile personajelor cu care m-am intalnit. Le-am daruit viata din viata mea. Am putut sa fac asta, am avut puterea sa ma identific cu atatea alte multe caractere fie bune, fie rele. Am reusit acest proces de detasare a fiintei mele de viata mea si de a pasi cu curaj si adevar in alte vieti si de a le trai convingator zeci de ani pe scena in teatrul meu National,” spunea actrita Carmen Stanescu.
Absolventa de Conservator, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu, in 1945, Carmen Stanescu a fost admisa la concursul organizat la Teatrul National si distribuita in trei spectacole: „Madona”, „Despot voda” si „Madame Sans-Gene”. De-a lungul carierei a jucat alaturi de mari actori: Silvia Dumitrescu Timica, Sonia Cluceru, Costache Antoniu, Alexandru Giugaru, Alexandru Finti etc. A facut cariera si in televiziune alaturi de Misu Fotino, care i-a fost partener in multe emisiuni de divertisment. In 2003 scoate o carte, „Destainuiri”, in care descrie multe intamplari, nu atat din viata personala, cat din ce a vazut si trait in intreaga viata.
S-a casatorit cu marea ei dragoste, actorul Damian Crasmaru
Carmen Stanescu a fost casatorita cu actorul Damian Crasmaru, marea sa dragoste, pe care l-a cunoscut in 1955. Impreuna au avut un mariaj fericit, dupa cum marturisea chiar marea artista: „M-am grabit sa-l iau de sot! Sunt o norocoasa. Am avut si am parte alaturi de mine de un barbat inteligent, plin de haz, care mi-a incurajat firea asta a mea copilaroasa. A avut nevoie de mine exact cum sunt: cu exploziile mele jucause, care l-au incantat si de dragul carora a intrat de bunavoie in basmul vietii mele. Iar eu am avut nevoie de o minte sclipitoare ca a lui, care mi-a completat si mi-a imbogatit firea mea de copil nebun. I-am daruit din viata mea si am primit din viata lui. Fiecare i-a oferit celuilalt ce a avut el mai de pret. Si s-a intamplat ca darurile primite si oferite ne-au priit amandurora. Regret, doar, si regret nespus de mult, ca din pricina unor sarcini toxice, nu i-am putut oferi lui Damian si copii. Regret enorm, nu atat pentru mine, cat pentru Damian. Are o pasiune pentru copii, merita sa aiba zece, nu unul.”
Text: Iulia Mirica