Săptămâna 31 de sarcină (corpul tău, bebelușul tău, sfaturi utile)

saptamana 31 de sarcina

Ai ajuns în săptămâna 31 de sarcină … șapte luni! Ești tot mai aproape de marea întâlnire și probabil că abia aștepți să-ți simți puiul în brațe. Până atunci însă, bucură-te de tot procesul de pregătire pentru venirea lui!

Bebe este foarte bine, crește incredibil de repede, este activ, iar burtica din ce în ce mai mare și grea îți îngreunează situația. Aplică metodele cunoscute deja pentru a atenua durerile resimțite și încearcă să-ți muți atenția pe tot ce te împlinește, te bucură și relaxează.

Noi îți aducem informațiile necesare, îți spunem ce se întâmplă cu tine și cu bebe în săptămâna 31 de sarcină, dar îți aducem și câteva sfaturi care să-ți ușureze simptomele. Orice alte nedumeriri ai, discută cu medicul tău despre ele!



Săptămâna 31 de sarcina – schimbări în corpul viitoarei mămici

Săptămâna 31 de sarcină nu-ți aduce multe noutăți în privința simptomelor, cu majoritatea ești deja obișnuită și ai câteva măsuri prin care să le atenuezi. Bebelușul și burtica sunt în creștere, astfel că poți simți: arsuri gastrice, constipație, oboseală, urinare deasă sau dureri de spate, etc.

 Inima Catena bate la unison cu inimile tuturor parintilor si copiilor, tocmai de aceea suntem implicati si venim in intampinarea mamelor cu 8 carticele destinate fiecarei etape de crestere si dezvoltare.

Cititi AICI Carticica Bucuria de a fi parinti! (preconceptie & sarcina).

Până și sânii sunt tot mai mari și plini, iar din săptămâna 31 de sarcină vei observa mai des scurgerea substanței gălbuie (colostru), căci sânii se pregătesc de activitatea alăptării, exact așa cum și uterul exersează travaliul prin contracțiile Braxton Hicks, care sunt mai dese. Amintește-ți că schimbarea poziției în care stai și exersarea respirației din timpul travaliului te pot ajuta.

Colostrul este laptele dens, hrănitor și bogat în anticorpi pe care copilul îl va primi în primele zile după naștere. Dacă nu ai scurgeri în săptămâna 31 de sarcină să nu te îngrijorezi pentru că nu are legătură cu faptul că vei avea sau nu lapte.

Știi deja: activitatea sanguină intensă poate provoca vene varicoase, unele dureroase sau hemoroizi, iar în săptămâna 31 de sarcină se pot accentua. Aplică măsurile care te ajută să reduci efectele.

Bebelușul în săptămâna 31 de sarcină

Dacă în săptămâna 30 de sarcină bebe avea aproximativ 1,4 kg, în săptămâna 31 de sarcină se apropie de 1,7 kg și măsoară puțin peste 40 de cm de la creștet la călcâie. Până la naștere va mai lua aproximativ 1,5 kilograme în greutate, dar fiecare bebeluș are propria dezvoltare.

Săptămâna 31 de sarcină aduce o dezvoltare mult mai bună în privința organelor interioare, căci toate sunt deja funcționale, însă plămânii mai au nevoie de puțin timp pentru a se maturiza și a-și perfecționa mișcările de respirație.

Un alt aspect important și care se dezvoltă accelerat în săptămâna 31 de sarcină este reprezentat de conexiunile cerebrale. Creierul percepe informații foarte rapid și, prin simțurile deja dezvoltate, captează informația legată de lumină, gust, auz și pipăit.

Iar dacă vrei să știi ce mai face puiul tău în săptămâna 31 de sarcină, află că doarme mai mult, pentru a crește, execută mișcări de clipire (rare), face grimase, exersează respirația, sughite, își mișcă mâinile și picioarele, își suge degetul mare, deci nu se plictisește.

Întregul corp este bine proporționat, brațe, picioare, totul s-a dezvoltat armonios. Din săptămâna 31 de sarcină lanugo începe să cadă, iar pielea își accentuează culoarea datorită straturilor de grăsime depuse.

Săptămâna 31 de sarcină – sfaturi și recomandări

Alimentația și obiceiurile sănătoase sunt în prim plan și în săptămâna 31 de sarcină, vitaminele, mineralele și recomandările medicului tău. Este important să te hidratezi corespunzător și să asiguri necesarul de fibre pentru a combate constipația și hemoroizii; în ce privește urinarea deasă, urmărește dacă există usturimi sau miros aparte. Dacă există o infecție, trebuie tratată.

În săptămâna 31 de sarcină apetitul este crescut, dar evită să consumi alimente nesănătoase, dulciurile sau fast-food sunt doar pentru a stăpâni o poftă, nu trebuie să devină obicei. Copilul are nevoie de vitamine și minerale pe care le va lua de la tine.

Legat de scurgerile de colostru din săptămâna 31 de sarcină, poți folosi un tampon pentru sâni ca să nu-ți pătezi hainele, dar în timpul activității sexuale este firesc să apară și nu trebuie să vă incomodeze și nici să vă faceți griji în privința lui bebe.

Încălțămintea confortabilă și sutienele potrivite te vor ajuta în durerile de picioare și de spate, alternează odihna cu exerciții fizice ușoare și formează-ți o rutină sănătoasă. Urmărește cu atenție planul de analize căci un nou rând de analize poate fi necesar din săptămâna 31 de sarcină sau 32 și asigură-te că totul este în regulă cu bebe.

 

Adună-ți informațiile necesare despre tot ce te îngrijorează pentru a-ți combate grijile și a te simți pregătită. Probabil că deja ai făcut achiziții pentru copil, dar amintește-ți să te bucuri de întreg procesul iar în săptămâna 31 de sarcină și pe tot parcursul sarcinii, nu lăsa să treacă o zi fără ca bebe să-și audă părinții.