7zile, 7 ținute

„Am zile în care îmi place să fiu ceva mai girlish, și altele cumva mai feminine” spune Hailey Bieber purtând halat de baie alb, șosete și papuci de casă pentru cel mai nou serial Vogue.com. „7 days, 7 looks” este un serial despre garderoba vedetelor și ce anume poartă ele în fiecare zi a săptămânii.

Deși Hailey Bieber jonglează între elegant și casual, ținutele ei surprind în mod constant spiritul de toamnă.

Într-un mood cozy&comfy, ea începe săptămâna cu pantaloni de trening gri și o închide cu un outfit din satin la fel de confortabil, dar classy, potrivit pentru o cină în oraș.



Marți – all black with a twist

Bieber are câteva sfaturi despre cum să porți jachetele pentru a-ți duce garderoba la nivelul următor. În timp ce îmbracă un blazer roșu Saint Laurent, Bieber explică faptul că paltoanele „mai întâi de toate trebuie să rămână confortabile”, dar și pentru a lăsa loc puloverelor cozy.

Mircuri, joi și vineri: day-to-night

Pentru outfitul „business chic” de miercuri Hailey asortează o braletă tricotată de la Jacquemus și un blazer supradimensionat Magda Butrym cu talie înclinată. În ceea ce privește ținuta de seară, un blazer negru Marina Moscone îmbrăcat peste o rochie scurtă neagră fără bretele. „De fapt, blazerul are o lungime foarte asemănătoare cu rochia și cred că aduce un plus de coolness ținutei”, spune ea.

Sâmbătă casual 

Totuși, ținuta ei casual de sâmbătă este cea mai pertinentă dintre toate. Îmbrăcată cu blugi supradimensionați de la Natasha Zinko, un pulover confortabil  polo de la Mango și Nike Air Force 1s albe, Bieber își completează look-ul cu o pălărie de baseball inscripționată.

Text: Iulia Mirică

Sursă foto: google images