Nimeni nu poate nega ca preparatele gen caffe latte sunt delicioase, insa, asa cum stii acestea nu doar te ingrasa, dar aduc si alte mari deservicii sanatatii. Pe langa cresterea glicemiei, Asociatia Americana a Inimii avertizeaza ca aceste produse cresc serios riscul de grave afectiuni cardiace, din cauza zaharurilor adaugate.
Cafeaua, spun studiile stiintifice, are numeroase efecte pozitive asupra organismului, precum scaderea riscului de probleme cardiace, boli respiratorii, cancer, diabet sau probleme ale rinichilor. Concluzia evidenta este ca zaharul adaugat in cantitati mari in produsele pe baza de cafea este problema si nu cafeaua in sine. Iata cateva noi solutii, moderne, care iti ofera variante sanatoase pentru o cafea aromata.
1. Scortisoara
Un ingredient minune, extrem de benefic pentru corpul uman, scortisoara este solutia perfecta pentru o cafea aromata. Inlocuieste zaharul nociv cu o lingurita de scortisoara macinata si vei savura o cafea sanatoasa, cu un gust deosebit. Un studiu american releva faptul ca doar jumatate de lingurita de scortisoara pe zi, creste sensibilitatea celulelor la insulina.
Cafeaua si efectele sale benefice asupra frumusetii
2. Pudra de cacao
Poti transforma cafeaua de dimineata intr-o „bomba” de sanatate, daca adaugi in ea, in locul zaharului, pudra de cacao neindulcita. Pe langa beneficiile cafeinei, antioxidantii din cacao iti vor proteja celulele si iti garanteaza imbunatatirea fluxului sangelui catre creier si catre inima.
3. Extract de vanilie
In cafelele cu aroma de vanilie pe care le cumperi din comert vei avea peste 20 de grame de zahar si peste 80 de calorii. Nu este nevoie sa renunti la aroma minunata de vanilie, trebuie doar sa iti prepari cafeaua acasa, fara alti indulcitori, si apoi sa adaugi in ea cateva picaturi de esenta de vanilie. Este o reteta simpla, sanatoasa, care te va ajuta sa iti incepi ziua cu o aroma deosebita.
4. Nucsoara
Una dintre cele mai interesante si aromate cafele se poate face cu nucsoara. Jumatate de lingurita din acest ingredient, un pic de scortisoara si de cardamom (mirodenie exotica din India) iti vor incanta simturile.
Atentie la cata nucsoara pui in cafea! Folosita in cantitati prea mari poate da palpitatii, dureri de cap si chiar halucinatii, conform oamenilor de stiinta de la Universitatea din Columbia (SUA).
5. Fulgi de nuca de cocos
Probabil ca nu te-ai gandit niciodata, dar fulgii de nuca de cocos iti pot face cafeaua delicioasa. Conform Asociatiei Americane a Inimii, fulgii de nuca de cocos sunt mult mai sanatosi decat uleiul din acelasi fruct, care se pune de obicei in cafelele cu aroma de nuca de cocos. Motivul este ca uleiul are un nivel mare de grasimi saturate, care fac rau sanatatii.
6. Sucul de portocale
Incheiem lista cu cea mai noua metoda de aromatizare a cafelei. Este vorba de o bautura delicioasa, pe baza de cafea si de suc de portocale natural, care se gaseste in Statele Unite ale Americii sub denumirile „Buna dimineata” sau „Rasarit de soare”.
Afla cine este dupa cum isi bea cafeaua
Extrem de populara pe unele retele de socializare, aceasta bautura are indulcitori naturali de la portocala, care dau un gust deosebit cafelei, iar vitamina C din portocale ii face extrem de bine organismului.
Stiai ca…?
Aproape 2 din 3 bautori de cafea folosesc indulcitori (zahar, lapte, creme etc.) ce transforma cafeaua in adevarate bombe calorice. Conform unui studiu, bautorii de cafea indulcita consuma cu aproximativ 69 de calorii mai mult pe zi, decat bautorii de cafea neagra.
Text: Alin Claudiu Popescu