La inceput, orice relatie de dragoste este perfecta si fericirea este sentimentul care predomina. Insa, cu timpul, fiorii din stomac se domolesc si entuziasmul scade. Ce putem face pentru a pastra constanta emotia si fericirea intr-o relatie? Va invitam sa descoperiti in continuare 5 obiceiuri care, puse in practica, vor alunga monotonia din relatia voastra si o vor transforma intr-una plina de armonie si bucurie.
Mergeti intotdeauna impreuna la culcare!
Chiar daca n-ai terminat de calcat toate camasile lui sau n-ai spalat vasele murdare ramase dupa cina, mergi la culcare in acelasi timp cu partenerul tau. Daca treburile sunt urgente si nu pot fi amanate pana a doua zi, stai in pat alaturi de el pana adoarme si apoi trezeste-te si continua-ti treaba. De asemenea, nu dormiti niciodata separati, nici macar atunci cand sunteti certati. Dormind impreuna, va creati reciproc o dependenta inconstienta de celalalt, iar dorinta si atractia fizica vor fi astfel intretinute de imbratisarile de dinainte de culcare.
Imbratisati-va de cel putin doua ori pe zi!
Intr-o relatie, imbratisarile sunt foarte importante si trebuie oferite cat mai des. De ce? Pentru ca pielea noastra are memorie tactila si orice lucru repetat devine de neuitat. Astfel, dimineata la trezire, imbratisati-va partenerul si urati-i sa aiba o zi usoara si buna, iar seara, la culcare, imbratisati-l din nou si soptiti-i la ureche „noapte buna”. Aceste doua imbratisari consolideaza relatia si, in plus, instaleaza o stare de liniste in sufletul celuilalt. Daca acestui obicei ii mai adaugati inca o imbratisare peste zi, va asiguram ca veti avea o relatie trainica. Un moment potrivit pentru a-ti imbratisa partenerul ar fi atunci cand va intalniti dupa o zi de munca. Astfel, veti alunga stresul si orice alta stare proasta acumulata peste zi.
Spuneti-va in fiecare zi „te iubesc”!
Pentru unele persoane, recunoasterea sentimentelor poate fi o bariera putin mai greu de trecut. In general, barbatii sunt cei carora le este mai dificil sa-si expuna starea sufleteasca, motiv pentru care femeia ar trebui sa preia initiativa. Spunandu-i partenerului „te iubesc” in fiecare zi, in timp, il vei face si pe acesta sa-si deschida sufletul. Aceste cuvinte simple si enorm de puternice, totodata, consolideaza relatia si ofera incredere in celalalt. Puteti incheia o convorbire la telefon spunandu-va ca va iubiti sau puteti face marturisirea chiar inainte de a adormi.
Fiti mandri unul de celalalt!
Acest fapt se traduce prin multe sinonime. Incepe prin a-i lauda meritele si prin a-l felicita la fiecare reusita. De exemplu, daca partenerul tau primeste o marire de salariu, un bonus sau termina cu brio un proiect, surprinde-l cu o sticla de sampanie si o cina pe masura. De asemenea, incearca sa pui accentul pe partile sale pozitive si mai putin pe defecte si minimizeaza, pe cat putinta, reprosurile. Intotdeauna, cand mergeti pe strada, mergeti tinandu-va de mana, plimbati-va la brat si nu uitati sa va adresati complimente cat mai des. Tineti cont ca recunoasterea meritelor face parte din nevoile umane, astfel ca, demonstrandu-i partenerului tau ca esti mandra de el, ii vei satisface parte din orgoliu si ii vei da un motiv in plus sa ramana langa tine.
Text: Madalina Manole