In sezonul rece, mai mult ca niciodata, pielea isi pierde stralucirea si vitalitatea si devine terna, opaca si uscata. Daca hidratarea din interior a pielii, si aici ne referim la alimentatie si lichide, nu este facuta corespunzator, aceste efecte vor fi mult accentuate de vantul aspru si ger. Pe langa cremele puternic hidratante si hranitoare pe care le folositi in sezonul rece, noi venim cu un top al celor mai bune 5 retete de masti din ingrediente naturale pe care vi le puteti prepara acasa si care redau luminozitatea tenului.
Masca de rosii si iaurt
Chiar daca nu este sezonul rosiilor, acestea se gasesc din belsug in piete si supermarketuri, astfel incat aceasta masca iti este la indemana in orice sezon. Insa avantajul acestei retete este ca se poate face si cu pasta de tomate, mai usor si mai rapid, rezultatele fiind aceleasi. Ai nevoie de o lingura de pasta de rosii si 2 linguri de iaurt natural. Amestecul se aplica pe fata si se lasa sa actioneze 15 minute, dupa care sa clateste cu apa rece. Aceasta masca are puterea de a curata pielea prin exfoliere, eliminand celulele moarte si toxinele din derm. Rezultatul? Un ten proaspat si uniform.
Masca de cocos, miere si lamaie
Aceasta reteta contine ingredientele necesare pentru ca tenul sa-si recapete stralucirea si prospetimea. Amesteca 2 linguri de lapte de cocos, 1 lingurita de miere si 1 lingurita de zeama de lamaie si aplica pe fata prin masaj usor. Dupa 15-20 de minute, clateste cu apa calduta.
Masca de papaya, miere si iaurt
Paseaza jumatate de miez de papaya si amesteca-l cu 1 lingurita de miere si 1 lingurita de iaurt. Intinde pe fata si lasa amestecul sa actioneze 10 minute. Clateste-l cu apa calda. Aceasta masca curata eficient pielea prin exfoliere, indeparteaza celulele moarte responsabile de petele intunecate de pe chip si lumineaza tenul.
Masca de avocado, miere si iaurt grecesc
Fructul de avocado este recunoscut pentru puterea sa de hidratare asupra pielii, iar in amestec cu mierea si iaurtul, face adevarate minuni pentru ten. Reteta se obtine din amestecarea a jumatate de fruct de avocado pasat cu 1 lingurita de miere si 1 lingurita de iaurt grecesc. Aplica pe fata si lasa 10 minute, clatind apoi cu apa calduta. Aceasta masca are rol hidratant, antiinflamator si antiimbatranire, efectul final fiind de recapatare a stralucirii pielii.
Masca de lamaie
Este, cu siguranta, una dintre cele mai simple si rapide masti deoarece nu are nevoie de alte ingrediente in afara sucului de lamaie. Este recomandata, in primul rand, tenului gras, insa diluata cu apa, se poate folosi si pentru celelalte tipuri de ten. Tamponeaza-ti fata cu zeama de la o lamaie si las-o sa actioneze 1 sau 2 minute, apoi clateste-te cu apa minerala sau apa termala. Daca este folosita regulat, cosurile, acneea, punctele negre, petele pigmentare si chiar cicatricile superficiale vor fi dizolvate, iar chipul isi va recapata luminozitatea.
Text: Madalina Manole