5 lucruri pe care saloanele de manichiura nu vor sa le afli

shutterstock 9833860Ingrijirea unghiilor noastre reprezinta o mare afacere pentru saloanele de infrumusetare. Preturile unei mani-pedi difera in functie de salon. Dupa cum spuneam, banii cheltuiti pe aceste mici proceduri de lux sunt foarte importanti pentru profitul saloanelor, ceea ce inseamna ca angajatii vor face orice le sta in putinta pentru a le mai trece si a doua oara pragul.

Atunci cand expresia “tot ce le sta in putinta” mai face uneori referire la taierea gresita a cuticulelor sau la servicii de curatare si dezinfectare a ustensilelor egala cu zero, acest lucru reprezinta o problema grava pentru sanatatea ta.

Si nu, nu vreau sa te sperii, ci vreau sa iti aduc la cunostinta faptul ca pana si aceste mici tratamente de infrumusetare a unghiilor se pot transforma, uneori, in cel mai mare cosmar. In timp ce milioane de femei isi fac manichiura in fiecare zi si nu exista urmari grave sau care sa le puna viata in pericol, totusi, de fiecare data cand mergi sa-ti faci manichiura sau pedichiura, te expui unor riscuri.

 

      1. Esti supusa unui risc de infectare

Dr. Robert Spalding, autor al cartii “Death by Pedicure”, afirma ca “in acest moment, aproximativ un milion de clienti increzatori ies din saloane cu infectii bacteriene, virale si fungice”. Se pare ca nu conteaza la ce salon te duci, daca este unul celebru sau unul marginal, pentru ca intotdeauna va exista un risc, mai mare sau mai mic, de infectare. Conform doctorului Robert Spalding, “aproximativ 75% dintre saloanele din Statele Unite nu realizeaza procedurile pentru dezinfectie”. Asta inseamna ca tot mai multe saloane nu respecta procedurile de curatare/dezinfectare zilnic, nu dezinfecteaza instrumentele intr-un mod corespunzator, achizitioneaza produse contrafacute pentru reducerea costurilor (de exemplu, Windex care substituie Barbicide). Si problema este ca nu exista nicio modalitate de a verifica daca un instrument a fost corect sterilizat sau nu.

 

      2. Saloanele nu raspund de ceea ce ti se intampla dupa efectuarea manichiurii/pedichiurii

La fel ca majoritatea companiilor, cele mai multe saloane de unghii nu vor raspunde pentru ceea ce ti se poate intampla dupa. Asta inseamna ca probabilitatea de a lua vreo boala de la un alt client este destul de mare. Dr. Spalding spune ca cel mai mare pericol intr-un salon este acela de “transmitere a unei infectiei de la un client la altul”. Si cu “milioane de oameni al caror sistem imunitar este compromis de diabet, HIV, cancer, hepatita si alte infectii”, multi oameni sunt susceptibili de a dezvolta anumite afectiuni si/sau boli, avertizeaza medicul. Daca te-ai ales cu o ciuperca in urma unei pedichiuri, nu te obosi sa tragi la raspundere personalul salonului, ci indicat ar fi sa iti indrepti atentia catre cabinetul unui cadru specializat care sa te ajute sa te vindeci.

 

     3. Ambalaj scump, continut ieftin

Tehnician de unghii si totodata celebra manichiurista Jin Soon Choi, proprietara salonului Jin Soon Natural Hand and Foot Spas din New York City, a declarat la un moment dat ca a auzit de multe ori faptul ca anumite saloane pastreaza recipiente ale unor produse scumpe, iar cand acestea se termina, aceleasi recipiente sunt umplute cu alte solutii, altele decat cele care sunt notate pe ambalaj. In acest fel, saloanele pot cere un pret mai mare pe anumite servicii, pentru simplul fapt ca folosesc produse de renume. Singurul lucru adevarat in toata “afacerea” asta este ca TU esti cea inselata. Jin Soon Choi spune ca unele saloane pun acetone peste ojele care au expirat sau care s-au uscat din cauza expunerii indelungate la aer. Aceasta actiune compromite calitatea ojei, care va face mai usora transmiterea anumitor infectii. Daca vrei sa beneficiezi de cele mai bune produse, poti veni cu propriul lac de unghii la salon.

 

     4. Doar pentru ca nu exista sange, nu inseamna ca nu te-ai taiat

Unele zgarieturi ale pielii pot fi vazute doar la microscop, iar daca tu nu vezi, asta nu inseamna ca nu ai fost taiata. Prin acea mica zgarietura microscopica devii mult mai vulnerabila la contractarea anumitor boli. In plus, un client poate sa vina deja taiat intr-o foaie de hartie, cu o pielita rupta sau cine stie ce alta crestatura in piele. Astfel, ustensilele trebuie dezinfectate chiar daca sangele nu este vizibil. Daca vreodata ai simtit o mica arsura la nivelul unghiei sau a degetului, chiar si pentru o secunda, atunci stratul de suprafata al pielii a fost rupt, lasandu-l deschis pentru infectie.

 

     5.Nu toate costurile sunt reflectate in pret

Unele saloane vor incerca sa pastreze secrete anumite costuri ale unor servicii. In acest fel, unele saloane te taxeaza pentru niste servicii pe care tu le credeai gratuite si vor face acest lucru si cu alte persoane daca nimeni nu va pune piciorul in prag. Multi angajati nu spun nimic despre intaritorul de unghii, de exemplu, sau despre lacul folosit ca baza pentru oja. Tine minte faptul ca un salon de calitate, cu toate serviciile puse bine la punct si cu angajati specializati in domeniu, va include intotdeauna in pretul final toate costurile unei manichiuri realizate de la A-Z.

Text: Andreea Popescu