5 comportamente ciudate ale bebelușilor

Proaspeţii părinți pot observa lucruri ciudate în comportamentul bebelușilor lor. Dacă ai devenit recent părinte, atunci s-ar putea să fi observat copilul făcând lucruri ciudate.

De exemplu, tușesc pe un ton fals sau își ating constant o anumită zonă de pe corpul lor. Există multe comportamente pe care s-ar putea să le observi la cel mic, așa că iată care pot fi motivele acestora.

Bebelușii au un sistem nervos slab dezvoltat, creierul lor începând abia din acea perioadă să treacă printr-un proces de dezvoltare care va fi continuu. Astfel, acesta poate fi motivul principal pentru care copilul tău se comportă ciudat și nefiresc.



Își ating zonele intime de pe corp

În timp ce îi schimbi scutecele, poți observa că acesta își atinge zonele intime de pe corp. Potrivit medicilor, bebelușii tind să se joace cu organele genitale încă din primele 5 – 7 luni de la naștere. Acest comportament apare din simplul fapt că sunt curioși și vor să-și exploreze corpul.

Își zbat mâinile

Dacă bebelușul tău mișcă brusc şi des din brațe, înseamnă că are senzația de cădere în gol. În general, până la o anumită vârstă, atunci când copiii sunt în procesul de adormire, pot tresări brusc, mișcând mâinile într-un mod haotic pentru că au impresia că vor cădea în gol. Acest comportament este unul de autoapărare, încercând să se salveze atunci când ei simt frica și pericolul de vătămare.

Rămân în picioare

În momentul în care bebelușii încep să meargă, ei se țin de colțul mobilierului ca să stea în picioare, să se sprijine. Cu toate astea, de multe ori pot uita cum să stea singuri, fiindcă mersul este ceva nou pentru ei, iar ca urmare, există posibilitatea de al vedea pe micuțul tău stând în picioare, sprijinit de mobilier, mai mult timp. Poți aștepta puțin, după care să îi întinzi o mână de ajutor, să îi reamintești cum să stea fără să se sprijine de mobilier, dar nu de fiecare dată, pentru că trebuie să își dezvolte singur abilitatea de a sta în picioare.

Comportament diferit

Bebelușii pot trece ușor de la o stare la alta. Comportamentul calm se poate schimba, în doar câteva secunde, într-unul alert. Acest lucru se întâmplă din cauza sistemului lor nervos instabil care este încă în proces de dezvoltare. Cei mici nu sunt pregătiți în acel moment pentru a-și controla mișcările involuntare. De asemenea, poți verifica mâinile micuțului tău, pentru a vedea dacă îi este frig, acest fapt fiind un alt motiv pentru reacțiile necontrolate.

Tusea falsă

S-ar putea să îți faci griji cu privire la tusea constantă pe care bebelușul tău o are, dar, din când în când, vei ajunge la concluzia că el doar se preface. Acesta este momentul în care copilul tău află despre cum funcționează lumea, în sensul că acum observă și înțelege că atunci când se preface că tușește, îți poate atrage atenția.

Pot exista mai multe comportamente ciudate pe care să le observi la micuțul tău, cele prezentate fiind cel mai des întâlnite de către mamele din întreaga lume. Aceste comportamente sunt normale la orice copil, deoarece denotă procesul lor de dezvoltare fizică și psihică.

Dacă şi tu eşti proaspătă mămică, te invităm să afli mai multe sfaturi despre sănătatea celui mic şi a ta, din cărticica Mama şi Copilul disponibilă şi online AICI!