Buzele cărnoase, senzuale, catifelate și sănătoase se află printre dorințele femeilor de pretutindeni. Poate pentru faptul că toate celebritățile pe care le vedem, atât pe copertele revistelor, cât și la tv, se mândresc cu buze senzuale, care le scot în evidență și mai mult frumusețea.
Farmaciștii Catena recomandă balsamul de buze Natural Classic de la Genera, realizat dintr-o combinație perfectă de uleiuri vegetale și ceară care asigură frumusețea și sănătatea buzelor.
Prin urmare, dacă-ți dorești să ai buze frumoase și îngrijite, e nevoie de un mic efort. Citește mai departe și vei află ce ai de făcut pentru obținerea unor buze ca cele ale celebrităților atele preferate.
1. Mare atenție la eticheta
Din cauza puținului timp pe care îl avem la dispoziție, alegem un balsam de buze mai mult după ambalaj și rareori după beneficiile pe care le aduce. Nu este de mirare că, după folosirea lui, poți avea buzele iritate, uscate și crăpate. Pentru a evita dezastrele, mai ales acum când soarele își face simțită prezența în viață noastră, indicat este să achiziționăm un balsam de buze cu SPF de 30 sau mai mare, pentru a ne proteja de razele ultraviolete. Nu de puține ori, avem tendința să ne cumpărăm balsamuri de buze parfumate. Din păcate, oricât de mult ne-ar plăcea mirosul, trebuie să renunțăm la ele. De ce? Pentru că pot irita foarte mult buzele. De asemenea, dacă ai buzele crăpate, trebuie neapărat să eviți balsamurile de buze de mentă sau pe cele superaromate, deoarece acestea nu le hidratează nici pe departe, ci mai mult le usucă. Cel mai bun sfat pe care îl putem oferi este să cauți balsamuri de buze care au rol de hidratare și protejare. Acestea includ glicerină, ulei mineral, aloe vera. Lanolina (produs menit să restabilească hidratarea pielii) și ceară de albine, de asemenea, aduc foarte multe beneficii buzelor.
2. Nu uita de exfoliere
Mai mult ca sigur ai auzit până acum de exfoliere și sigur ai folosit această procedura atât pe față, cât și pe corp. Ceea ce este de menționat este faptul că, deși nu multe dintre noi știm, buzele au nevoie de exfoliere din când în când. Cel mai simplu mod în care poți face asta este să îți aplici pe buze miere și zahăr. Tot ce ai de făcut este să îți masezi ușor buzele cu ajutorul unui burețel, cu mișcări circulare timp de 3-4 minute. Clătește cu apă călduță, după care apelează la un balsam de buze hrănitor. Vei vedea că imediat îți vei simți buzele mai fine, fără acele pielițe uscate, dureroase și inestetice de la suprafață.
Pentru buze frumoase și sănătoase, farmacistii Catena recomandă balsamul reparator Rilastil Repairing, tratament emolient și reparator cu acțiune intensivă de reparare și emoliere pentru buzele foarte uscate și crăpate.
3. Pump Up the volum
Mărirea buzelor a devenit destul de populară în rândul femeilor de pretutindeni. Dacă îți doreșți niște buze senzuale și voluminoase ca cele ale Angelinei Jolie, atunci o vizită la un medic specializat în chirurgia plastică este soluția. Poți apela la celebrul acid hialuronic sau la botox și efectul nu va întârzia să apară. Dacă totuși nu vrei să-ți injectezi vreo substanță destinată măririi buzelor, atunci poți apela la glossurile de buze pentru un efect de mică durată (câteva ore).
4. Renunță la fumat
Studiile au legat fumatul de îmbătrânirea prematură a pielii. Fumatul accelerează deteriorarea celulelor pielii și duce la pierderea colagenului, ceea ce generează apariția ridurilor.
Text: Andreea Popescu