În mai puțin de două săptămâni se termină și toamna… calendaristic vorbind. Deja ne gândim la sărbătorile de iarnă, dacă acestea se vor suspenda sau nu, precum sărbătorile pascale.
Pandemia de COVID-19 nu doar că ne-a creat anxietăți, cu care acum trebuie să luptăm ajutați de specialiști, dar tot anul ne-a dat planurile peste cap, drept urmare, nu mai putem să ne planificăm nimic din timp.
Însă, ca să mai uităm de această perioadă, noi femeile putem apela la trucuri care să înveselească ziua. De la un tratament pentru ten, o frizură nouă sau un model nou pe unghii, toate ne pot face să uităm de problemele cotidiene. Am făcut un research pe Instagram și am descoperit care sunt modelele de unghii pe care le poți încerca iarna asta.