Transpiri frecvent, fie vara sau iarna? Daca raspunsul e da, atunci afla ca nu e semn bun! Transpiratia abundenta e un prim semnal al functionarii defectuoase si violente a organismului, in special a sistemului nervos, ce actioneaza extrem de agresiv la stresul produs, modificand chiar activitatea vaselor sangvine. Astfel ca, una din 12 persoane ce transpira des mai ales noaptea si face exces de alcool sau tutun, are un risc foarte crescut la boli cardiovasculare grave.
Fenomenul cardiac este cauzat de faptul ca organismul face eforturi deosebite de adaptare la anotimpul rece. Acest lucru implica o suprasolicitare a sistemului nervos prin simpla lege naturala de acomodare rapida. „Sistemul nervos va functiona mai defectuos iarna, cand frigul e un puternic factor de stres. Astfel, el are efecte directe asupra vaselor coronariene, ce hranesc inima cu sange, si a caror spargere conduce la infarct”, explica psihiatrul Dan Prelipceanu, de la Spitalul „Alexandru Obregia”.
Stresul, un factor important
La randul sau, dermatologul Victor-Gabriel Clatici, recunoaste ca stresul adaptarii se face intr-adevar vinovat de transpiratia abundenta. Ea apare de obicei simetric si afecteaza axilele, palmele, talpile, dar si fata. Transpiratia axilara – de la subrat – creeaza un disconfort mai mare femeilor decat barbatilor si este mai accentuata vara decat iarna. „Stresul este principalul factor declansator! Se poate ajunge ca transpiratia excesiva a palmelor sa fie atat de abundenta uneori, incat impiedica activitatea profesionala”, precizeaza medicul.
Tratamente la indemana oricui
Pentru aceasta boala exista atat tratament medical, cat si chirurgical. Astfel, daca stresul pare motivul transpiratiei, dermatologul recomanda propanolol, clonidina sau anumite antidepresive. Ca tehnici medicale, ionoforeza, adica scufundarea mainilor intr-un recipient cu apa in care sunt amplasati doi electrozi, prin care trece un curent de 20 mA, psihoterapia sau acupunctura sunt solutiile. Oricare tratament ati alege sa urmati, consultati mai intai medicul specialist.
Plantele antisudorifice fac minuni
Ca profilaxie, efectuarea in fiecare seara a unei bai a mainilor si picioarelor intr-un amestec de apa calda cu trei lingurite de coaja de stejar face minuni. La fel ca si baile locale cu o suta de grame de frunze de nuc fierte in patru litri de apa. Totodata, pentru a te asigura ca invingi in lupta cu transpiratia, poti folosi infuziile din flori de soc si salvie. In cazul socului, se foloseste o floare de marime medie la 250 ml de apa fiarta sau, daca nu aveti la indemana flori proaspete, o lingurita de planta uscata, la aceeasi cantitate de apa. Salvia se prepara in acelasi mod. Ambele infuzii se beau reci, doua-trei cani pe zi. Plantele amare, precum coada-soricelului sau pelinul, au acelasi efect antisudorific.
Botoxul, solutia palmelor umede
In ceea ce priveste transpiratia palmara, afla ca micro-injectia cu toxina botulinica o trateaza cu succes! Toxina botulinica blocheaza fibrele nervoase ce stimuleaza glandele sudoripare, reducandu-se astfel productia de transpiratie in exces. Acul utilizat pentru aceasta procedura este mic, astfel incat injectia este extrem de suportabila. Tratamentul nu are efecte adverse si nici contraindicatii. In cazul transpiratiei de la nivelul picioarelor, toxina botulinica nu da rezultate!
Chirurgia combate sudoarea de la subrat
Chirurgia este insa singura solutie pentru cei care transpira excesiv sub brat. Operatia se face in anestezie locala, si cu instrumente speciale se distrug glandele sudoripare hipertrofice care se afla sub piele. Nu dureaza decat o ora, iar pansamentele se pastreaza doar cateva zile. Nu rezulta nici cicatrice vizibile, iar rezultatele sunt permanente.
Sudoarea, problema permanenta a lui Cotabita
La aniversarea celor 53 de ani, solistul trupei VH2, Gabriel Cotabita, sustine ca se confrunta cu transpiratia abundenta. ”Nu prea am ce sa recomand pentru transpiratia abundenta, caci nici eu nu am reusit sa scap de ea!”, spune interpretul.
Consultant: Dr.Clatici Victor-Gabriel,
dermatolog la Spitalul Universitar
Tel: 021/318.05.22