Iubitorii de schi și snowboard, fie ei profesioniști sau amatori, s-au distrat în weekend pe pârtie, la Poiana Brașov, la cea de-a treia ediție Red Bull Homerun. Pe un principiu simplu, cine ajunge primul câștigă, cei 100 de participanți au luat viteză pe o distanță de 3 kilometri, la finalul programului instalațiilor de transport prin cablu.
Fie că au luat startul motivați să iasă învingători sau doar să se bucure de ultima coborâre din zi, alături de un grup efervescent, toți concurenții au ajuns la finiș încântați de experiența trăită.
Cei care și-au dorit să se facă remarcați au jucat cartea creativității și au ales cele mai trăsnite costumații, pentru a fi siguri că acaparează toate privirile. Un semafor pe schiuri, un cocoș, Poseidon sau conuri au pornit în cursă cu entuziasm și au adus foarte multă culoare pe pârtie, iar la final și această categorie din competiție a avut câștigătorul ei.
Premii Red Bull Homerun 2024
Schi masculin
– Locul 1 – Razvan Stinghe
Schi feminin
– Locul 1 – Renate Cseh
Snowboard masculin
– Locul 1 – Reisz Zoltan
Snowboard feminin
– Locul 1 – Ramona Forshlager
Premiul special pentru cea mai trăsnită costumație a fost câștigat de Eva Leonte, care a ales pentru această ocazie să întruchipeze un semafor.
foto: PR