10 tips & tricks cu pudra de talc

Talcul (pudra de bebeluşi) este folosit în multe produse cosmetice precum: ruj, rimel, farduri, deodorante etc.

Silicatul de magneziu, cum mai este el numit, este adăugat în cosmetice pentru a obţine o textură mai fină la pulverizarea produsului pe piele şi pentru a absorbi umiditatea. Pe lângă uzul cosmetic de zi cu zi, noi am identificate alte 10 situaţii în care acesta poate fi folosit:



Ca şampon uscat

Dacă ai părul gras, pudra de talc este ajutorul de nădejde în acest sens. Ea absoarbe sebumul şi  dă senzaţia de păr curat şi cu volum. Pulverizează o cantitate mică de pudră pe păr, iar apoi, după două sau trei minute, masează ușor scalpul pentru ca pudra să nu rămână vizibilă şi treci cu o perie prin păr pentru a-l întinde pe toată lungimea părului.

Pentru a împrospăta încălţămintea

Vara, în special, unele materiale din care este confecționată încălțămintea pot prinde miros. De obicei, asta se întâmplă la încălțămintea neaerisită. Pentru a scăpa de miros, poţi pudra talc în interiorul sneakerşilor, las-o să acţioneze 30 de minute, apoi scutură pudra din interior şi încalţă-te. Fiind un bun antiperspirant, pudra poate înlocui spray-ul special pentru încălţămintea sport.

Pentru o epilare fără iritații

Cunoşti durerea provocată de epilat şi ţi-ai dori să nu o mai resimţi atât de tare? Pudra de bebeluși îţi poate diminua durerea de după epilare. Pudrează-ţi pielea în zonele sensibile, înainte să le epilezi și nu vei mai avea parte de iritații sau roșeață. Mai mult, nesimţind durerea, firele de păr vor fi extrase mai ușor.

Pentru a da volum genelor

Pe lângă gene false poți încerca tips-ul ăsta, mai rapid şi pe care îl poţi face singură acasă. Înainte de a aplica mascara, foloseşte o pensulă de gene mai veche pe care pudrează nişte talc, iar apoi dă-te pe gene. Pudra va acționa ca un fel de primer.

Pentru a scoate petele de ulei

Petele de ulei și grăsimi de pe haine, tapițerii etc. pot fi îndepărtate ușor cu pudra de talc. Ea trebuie să fie aplicată pe ambele părți ale materialului, imediat după ce acesta a fost pătat. Fiind absorbantă, pudra trebuie lăsată să acționeze aproape o oră, apoi, materialul se spală și se usucă normal.

Pentru un ruj de lungă durată

Dacă îţi doreşti ca rujul tău să fie mai rezistent tot ce trebuie să faci este ca, după primul strat de ruj, să presezi un șervețel subțire pe buze. Tamponează apoi cu o pensulă de fard puțină pudră peste el. Pentru o culoare pătrunzătoare, mai dă-te o dată cu ruj.

Ca să-ţi descurci bijuteriile

Adeseori bijuteriile se amestecă în cutia lor. Ca să le poţi descurca mai uşor dă-le cu pudră de talc și agită-le, apoi încearcă să le dezlegi, nodurile vor fi mai slăbite.

La alungarea furnicilor

De cele mai multe ori furnicile apar peste noapte în bucătărie. Pudra de talc te poate ajuta să scapi de ele. Pentru a nu folosi substanţe otrăvitoare, tot ce trebuie să faci, este să presari pudră în locurile unde apar furnicile.

Pentru protejarea cărților de mucegai

Nefolosite şi depozitate în spaţii cu umezeală, cărțile pot prinde mucegai. Le poţi salva dacă torni puțină pudră de bebeluși printre paginile lor. Preferabil ar fi să le și lași la aerisit vreo două zile. Cărțile vor avea un aspect mai nou și mirosul neplăcut de umezeală și mucegai va dispărea.

Pentru plantarea bulbilor de flori

Înainte de a planta bulbii în pământ, pune în ambalajul lor nişte pudră de talc. Talcul este considerat un scut împotriva factorilor negativi care ar putea deteriora planta, acționând ca un pesticid natural.

De asemenea, talcul este folosit şi în procesarea mâncării, dar şi pentru realizarea anumitor medicamente, în guma de mestecat, în carioci sau jucării. El este aplicat şi pe mănuşile chirurgicale şi, până în ’90, se găsea şi pe prezervative.

A fost interzisă folosirea lui în acest scop pentru că ar fi existat câteva cazuri de îmbolnăviri din cauza acestuia. Oamenii de ştiinţă susţin că e suficient să o folosim o singură dată pe săptămână în zona genitală pentru a ne expune unui risc mai mare de a dezvolta cancer ovarian.

Text: Bettina Cristea

Sursa foto: freepik.com, pixabay.com