Cand te gandesti la Italia, primul lucru pe care il vizualizezi este o felie imensa de pizza, iar urmatorul este gelato, faimoasa inghetata. Insa, daca vizitezi Italia, nu te limita doar la acestea, pentru ca sunt superficiale, iar Italia are mult mai multe de oferit.
Bigoli – mai mult decat spaghete
Iti plac spaghetele? Asteapta sa gusti din Bigoli, un preparat absolut delicios din regiunea Venetiei, pe baza de spaghete, ce-i drept, mai groase si tubulare, similare celor Bucatini. Se servesc, de obicei, alaturi de un sos cu vin rosu, legume trase la tigaie sau piept de rata. Se rade deasupra mult parmezan si se servesc fierbinti.
Ribollita, mancarea saracilor
Este ca o supa din resturi, dar costa in jur de 10 euro. Si chiar daca are o istorie nefasta, fiind mancarea servitorilor din vechime, Ribollita este considerata unul dintre felurile de baza ale bucatariei din zona Toscana.
Risi e Bisi are si rima!
Poate ca nu suna sofisticat acest amestec de pilaf de orez cu mazare, dar este absolut savuros. Tot din regiunea Venetiei, acest preparat extrem de simplu este prezent in toate restaurantele de clasa.
Tortellini en Brodo, pentru cunoscatori
Pentru majoritatea familiilor din nordul Italiei, mai precis regiunea Emilia – Romagna, acest preparat este nelipsit de pe masa de duminica, cand vine toata familia. Singura reteta de Tortellini servita fara sos, en Brodo, are un amestec de legume si pui prajit la mijloc si este servita doar cu parmezan ras deasupra.
Cacciucco – te vei indragosti de peste
Nu mananci preparate din peste? Cacciucco va schimba asta, vei vedea! Daca mergi in zona Livorno, unul dintre principalele preparate din peste, Cacciucco, este prezent in toate restaurantele. La origine, Cacciucco era un fel de mancare pescaresc, facut din ramasitele de peste nevandute peste zi. Pestele este gatit intr-un sos rosu din abundenta, care contine usturoi si chilly si este servit cu paine prajita. Este atat de bun, incat italienii din San Francisco au adaptat reteta si i-au zis Cioppino, folosind peste oceanic.
Text: Alina Lupa